O celebrare a tineretii, prieteniei si vesnicului farmec al celei de-a 7-a arte...
Nuovo Cinema Paradiso este o drama italiana in regia lui Giuseppe Tornatore. Filmul il aduce in lumina pe tanarul Salvatore, poreclit Toto, copilaria si maturizarea acestuia si reflectiile lui, ca adult, asupra trecutului. Mai mult decat atat, Nuovo Cinema Paradiso este si un mod prin care Tornatore a adus cinste filmului si cinematografiei in general.
Actiunea peliculei este plasata la Roma, in Italia anilor '80, cand Salvatore Di Vita, un celebru regizor italian ajunge acasa si prietena lui ii spune ca mama acestuia a sunat si a informat-o ca un anume Alfredo a murit. Acela este momentul in care se declanseaza flashback-urile lui Salvatore. Restul filmului curge printr-o serie de flashback-uri a caror actiune se desfasoara imediat dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, in satul natal al lui Salvatore.
Toto este un copil inteligent, ramas fara tata in urma razboiului si ingrijit de mama lui. Descopera pasiunea pentru filme si are ocazia sa-si petreaca majoritatea timpului la cinematograful local, Cinema Paradiso, unde dezvolta o relatie apropiata cu proiectionistul Alfredo. Flashback-urile lui Salvatore ne ofera privilegiul de a observa dezvoltarea prieteniei cu Alfredo, dar si trecerea micului Toto de la copilarie la maturitate.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu